Precum un boboc care se deschide, toate se întâmplă la timpul lor, însă o floare care a atins deja un soi de maturitate este acum capabilă să își creeze „momentum”.

M-am născut și am copilărit pe Strada Trapezului, Sectorul 3, București, alături de frații mei mai mari și de o mamă non-conformistă care s-a dovedit a fi unul dintre cele mai mari avantaje ale mele, pentru că cel mai semnificativ lucru pe care l-a făcut pentru mine a fost acela că m-a lăsat să fiu eu însumi, exact așa cum sunt. Și din felul în care eram, m-am îndrăgostit până peste cap de meditație la vârsta de 16 ani, moment din care am început să meditez în fiecare zi.

Puțin mai târziu, la 19 ani, mi-am luat ghiozdanul în spate și-am plecat în lume, deci sunt fost băiat de cartier, actual turist pe oriunde mă duc.

În călătoria mea în jurul lumii am pierdut sentimentul de a vorbi despre vreun loc ca despre „acasă”, nu mă mai simt acasă în niciun loc.

Însă sunt cel mai acasă atunci când mă aflu pe drum sau atunci când sunt proaspăt ajuns undeva. „Acasă” este însuși un moment, o circumstanță. Acasă este înăuntrul meu.

Sunt de un infinit de ori mai orientat către inima și de cadourile ei imense decât de partea rațională a vieții, iar acest fapt mi-a deschis întotdeauna cele mai frumoase uși, exact ușile pe care voiam să le deschid, pentru că este adevărat că ai nevoie de mai puțină rațiune și de mai multă inimă pentru a trăi un soi aparte de magie a ființei tale.

Însă și inima are bine-nțeles rațiunea ei, și trăind în conformitatea ei, am experimentat de-a lungul timpului ceea ce numesc eu „viață” în deplinătatea sa. Nu mi-e frică să mă retrag dintr-un loc din care nu mi-e bine doar pentru că m-am obișnuit în acel loc, și nu mi-e frică nici să mă răzgândesc, nu mi-e frică de viață în general. Una dintre pasiunile mele cele mai mari este să mă arunc în necunoscut, pentru că din ce am trăit până acum văd că nu mai este nimeni și nimic ca el. Iar din atracția mea fără de sfârșit vizavi de viață, mă simt din nou și din nou fascinat de faptul că cel mai măreț lucru pe care îl pot sau pe care îl poți experimenta și tu la rândul tău, nu se poate vedea, nu se poate atinge sau pipăi, nu se poate gusta, nu se poate nici mirosi și nici auzi, se poate doar trăi. Acest ceva măret este meditația!

Ăștia din cartier făceau mișto de mine când le ziceam, însă o dată ieșit din pătrățelul meu din cartierul Balta Albă, în călătoria mea am văzut că oamenii sunt interesați de meditație la nivel global, lucru care m-a făcut deosebit de bucuros, și n-am niciun dubiu că inclusiv în România sunt foarte mulți astfel de oameni care își doresc să aprofundeze ce este meditația și bine-nțeles să mediteze. Mi s-a confirmat deja speranța că există oameni ce au o inimă deschisă către a înțelege și către a se înțelege ei pe ei înșisi, către a experimenta pronfunzimea vieții în splendoarea ei, acestora mă adresez. Iar simplul fapt că ai ajuns să citești până aici înseamnă că ai putea fi unul dintre ei.

În încheiere, simt că am fost ales de medițatie în aceeași măsură în care o aleg, aceasta este chemarea mea, vocația mea.

Chemarea spre a-mi trăi viața plină de propria mea prezență, bucurându-mă de toate lucrurile pe care aceasta le aduce, cum de asemenea sunt hotărât ca de acum înainte să împărtășesc fenomenul meditației și efectele ei transformatoare în toate felurile posibile, iar cursul „OBSERVĂ(TE)” este doar începutul, momentum.